Ela Iliesi

Mad Men si Realitatea Augmentata

Probabil ca sunteti deja familiarizati cu Don Draper si agentia lui de publicitate din anii ’50-’60 portretizata atat de bine in serialul Mad Men. Don este considerat un guru in marketing si publicitate, un personaj care vinde produse spunand o poveste, legand emotional oamenii de produsele pe care le prezinta, fie ele batoane de ciocolata, bugeri, masini sau avioane. Uneori Don isi asuma riscuri enorme tocmai pentru ca este un om extrem de creativ, cu o imaginatie foarte bogata si care cunoaste foarte bine dorintele si placerile ascunse ale potentialilor clienti.

Don Draper este personificarea omului cu viziune, care impinge lucrurile cu un pas mai departe in fiecare zi. Datorita unor astfel de oameni marketingul si advertisingul au deschis noi orizonturi atat consumatorilor cat si producatorilor de bunuri. Povestea merge mai departe...

Realitate Augmentata – Interactiune – Vanzare

Daca in anii ‘60 era suficient sa spui o poveste, cu cat mai emotionala cu atat mai bine, tinerii anului 2014 au nevoie de alte metode pentru a deveni interesati. Atat cei tineri cat si cei mai putin tineri, au o parte a personalitatii care iubeste joaca, interactiunea, culoarea si miscarea, fie ea si virtuala. Din ce in ce mai multe companii apeleaza la acest truc pentru a-si atrage clientii.

Giraffas – football pe tava

Un lant de restaurante fast food din Brazilia s-a pregatit temeinic pentru Cupa Mondiala de Football din acest an. Tavile pe care se serveste mancarea se transforma rapid in terenuri de joaca prin intermediul realitatii augmentate si cu ajutorul unei aplicatii gratuite instalate pe telefon. Hartia care vine cu mancarea are inscriptionat un cod ce transforma tava intr-un teren de football atunci cand smartphone-ul este plasat la una din margini cu camera pornita si aplicatia instalata. Mananci si te joc, te joc si mananci, visul oricarui copil mare... adica barbat pasionat de football.


Cadbury – fericirea vine prin ciocolata

... si prin joaca. Cadbury a lansat o mega campanie de marketing si realitate augmentata instaland niste ecrane gigant in Waterloo Station, Londra. Campania a costat nu mai putin de 4 milioane de lire dar a avut un succes urias. Oamenii care treceau prin statia Waterloo erau invitati sa participe la jocuri si sa castige tablete de ciocolata gratuite. Jocurile erau extrem de interactive si invitau participantii sa loveasca si sa sparga pentru a deschide obiecte precum ursuleti de plus, inimi, cutii cu pantofi si alte obiecte. Daca reuseau, erau recompensati cu... bineinteles, ciocolata.


Revenim la football si la realitatea augmentata, folosita cu succes intr-o campanie de marketing in Mexic.

Tecate – bere, football si legende

Tecate este o bere mexicana. Producatorii si marketerii au pus la cale o campanie prin care dozele de bere aduc in prim plan eroi ai footbalului mexican precum Cuauhtemoc Blanco. Totul se rezuma la scanarea codului de pe doza cu ajutorul unei aplicatii instalate pe telefon. Legende ale footballului mexican prin viata si transmit mesaje celor tineri prin realitatea augmentata. Mai mult, cei mai norocosi pot castiga bilete la campionatul mondial din Brazilia.



Realitatea augmentata apeleaza asa cum am mai spus, la o parte complexa a sufletului uman. Dorinta omului matur de a redeveni copil chiar si atunci cand indeplineste niste sarcini cotidiene foarte banale precum cumparaturile este satisfacuta de putina joaca, de putina atractie, de faptul ca cineva se oboseste sa ii atraga atentia. Rezultatele unor astfel de campanii sunt, cel putin pentru moment, spectaculoase. Ramane de vazut ce mai aduce viitorul. Mad Men era prescurtarea de la M-ad, men in advertising dar mai inseamna si oameni nebuni, oameni care vad dincolo de astazi si acum si care aduc viitorul cu un pas mai aproape.